miercuri, 28 decembrie 2011

Ultima postare pe 2011


Recunosc ca sunt o lenesa notorie. Noiembrie nu a fost o luna buna pentru scris, in principal pentru ca nu am gasit timpul necesar – asta e scuza prozaica, cea psihologica ar fi ca nu am reusit sa gasesc un echilibru personal intre November Rain si Sweet November, but that’s entirely my fault..

However, activitatile ce au facut obiectul ultimei luni de toamna ar fi:  frecat menta, plimbat in lung si-n lat pe teritoriu tarii, dormit la facultate, plictiseala prin camin, seriale, dupa care ultimele 2 saptamani invatat, invatat pana la 4 dimineata, nopti nedormite pierdute pentru proiecte, blestemat persoana mea din trecut pentru frecat menta si neapucat de invatat mai devreme, putina depresie de control si apoi abis intelectual total, odata cu ultimul proiect dinaintea vacantei.

Ok, nu ma plang, deja nu mai constituie greseala modul meu de a ma preocupa de duties-urile pt facultate, recunosc ca acesta constituie deja un stil propriu si personal de studiu. Nu ma pot lepada de haos, ce pot spune… It keeps me alive. Probabil mi-am mai varsat o data parerile despre plictiseala si modurile altora de a aborda acest tip de chestiuni la care (probabil) ar trebui sa ma pretez ca sa fiu “acceptata”, but man, they are so dull! Plictiseala e kriptonita mea, baby.

De asemenea, am incercat pe cat posibil sa nu scriu, sau sa o fac mai rar dintr-un motiv simplu si rusinos: negarea. Mereu am considerat ca daca imi transpun gandurile intr-un format fizic (sa nu exageram) digital, inseamna ca le recunosc a fi adevarate. Adica pe bune. Si asta ma sperie intr-o oarecare masura.
Sa las totusi psihologia interioara si terapia cu mine insami because it’s no fun. 

Ce e fun intr-adevar e vacanta asta. Geniala, frate. M-am distrat incredibil cu tsunami-ul de mancare ce a inundat, aparent, aaa… tot. Bai, e incredibil. Si culmea, desi se intampla in fiecare an, de doua ori pe an, tot nu inceteaza sa ma surprinda. Fenomenul asta, participarea fiecarei familii la o olimpiada imaginara “sa-ne-punem-la-rusine-toti-cunoscutii-cu-cantitatea-industriala-de-mancare-pentru-care-am-stat-2-nopti-treji-si-de-care-ne-plangem-constant-pentru-urmatoarele-2-zile” e o nebuloasa pentru mine. DEEE CEEEE?? Astept cercetatorii britanici sa imi gaseasca raspunsul la aceasta ilustra intrebare. Pana una-alta, o sa imi fac si eu o traditie: de Craciun si de Paste o sa mananc numai de la chinezesc. Na.

Ah, da! Maine e o zi extrem de speciala pentru mine. O sa fac ceva ce nu am mai facut de 1 an si 2 luni si anume… O SA MA TUND! Sunt extrem de mandra si astept sa ma complimentati voi astia care ma vedeti de maine dup-amiaza, indiferent cat de ciudat/naspa/grotesc sau bine mi-ar sta. 

Va pup si va urez un an nou fericit, presarat sau nu cu anacolut, dupa posibilitati si doleante!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu