Propozitii simple

17 aprilie 2012. E vacanta. Totodata, e marti.  Deci nu gresesc daca afirm ca e chiar mijlocul vacantei de Paste.

Eu sunt, de asemenea, in vacanta. Totodata, ma aflu in tren. In drum spre Bucuresti. De ce?!

Nu pot sa raspund de ce m-am trezit intr-o zi de vacanta la orele 7 antemeridian. La fel cum nu pot explica diferenta majora de stari pe care le resimt in Focsani si in Bucuresti. In cele 5 zile petrecute acasa, cred ca 4 jumate le-am dormit K. Creierul mi-a fost intr-o stare vegetativa continua, dupa 2 zile deja ma simteam ca dupa o lobotomie.

“Da’ sucuri, bere, chipsuri, covrigei aveeem”, propozitia care mi-a intrerupt sirul gandurilor, rasunand in tot compartimentul. Ma uit in jur si vad ca nu sunt singura debusolata de aceasta revenire brusca la realitate. Nenea de etnie rroma din fata mea se trezeste nemultumit dintr-un somn iepuresc (omul chiar dormea cu un ochi deschis, creepy, stiu.), iar nevasta-sa (sau fiica-sa, nu pot sa imi dau seama exact, au niste traditii maritale ciudate) a tresarit din citirea cu atata verva a unei carti de rugaciuni, incat a scapat-o pe jos. Moment depasit odata cu venirea unor noi veniti, total conventionali, lucru care ma bucura nespus.

De mai multe ori ma gandisem sa scriu despre compania peste care poti da circuland cu Caile Ferate Romane, dar nu am reusit niciodata sa ma tin de acest minunat plan.

Probabil cea mai semnificativa amintire pe care cred ca o voi pastra pentru muuuuuult timp ce schiteaza extrem de bine norocul sau mai bine zis nenorocul de a avea random people in compartiment, este una de asta vara: de la Bucuresti la Buzau a fost o calatorie cat se poate de linistita. La statia din Buzau se urca in compartimentul pe care il imparteam cu inca o tanara studenta vreo 6 persoane: un nene cu un baietel si cu vreo 4 mamaie, toate imbracate in negru si cu o logoree inimaginabila. Am asistat cu groaza la acomodarea lor in compartiment, lucru care consta in descaltarea de orice tip de incaltaminte ar fi purtat si imprastierea unor ziare peste tot, impartirea pungilor de seminte si celor de pufuleti pentru nepot. Si a sticlelor de Cola la 2L, desigur. Dupa care, logoreea a tinut o ora jumate pana la Focsani, cand am sarit literalmente din tren. Totusi, in acest interval am reusit cumva sa ma pun la curent cu toate cunostintele lor care au decedat de curand si cu personalitatile si obiceiurile fiecaruia.

Si eu ma mai plangeam ca nu pot retine informatiile predate la cursul de Comportamentul Consumatorului…

Dar, da, ce pot sa spun, Sheldon avea dreptate: e fun sa calatoresti cu trenul.

Insert <Sarcasm> here.

Va pup!