Part II

Am ales sa scriu intai ipotezele si sa las concluziile pentru partea a 2a pentru a putea strange cateva pareri inainte.

Astfel, cercetarile au demonstrat ca primul caz, cel al Evelinei, este unul cat se poate de comun. Si nu ma refer la problema infidelitatii, cat la ideea aparitiei fricii. Frica de a o lua de la capat. Frica de a nu trece din nou prin experienta persoanei inselate. In momentul in care a acceptat sa reinnoade relatia, in mintea Evelinei a aparut o lista de argumente pro si contra si, aparent, cele pro au cantarit mai mult decat celelalte.

Ea considera ca din moment ce l-a iertat si i-a mai dat inca o sansa, el nu va fi atat de prost incat sa isi bata joc de sansa asta si sa repete greseala. Daa, asta se intampla cam in 15% din cazuri. Totusi, frica de a pierde tot ceea ce a investit in relatie a ingrozit-o atat de mult incat a inceput sa creada in cele 15 procente, acceptand chiar sa continue relatia fara incredere in partener. Ceea ce din punctul meu de vedere este idioteniea vietii.

De aici pornesc in general problemele: verificarea constanta a mesajelor, apelurilor, comportament obsesivo-compulsiv in momentul in care el nu raspunde la telefon, scenarii mentale fara final fericit, stres continuu si gelozie in cantitati industriale care duce la certuri seculare. “- Fata, cred ca asta ma insala. - De ce spui asta? - Pai ieri a uitat capacul la toaleta ridicat, probabil pentru ca era prea ocupat sa se gandeasca la cine stie ce fufa… - Esti paranoica, fa-i niste teste, ai sa vezi ca e in ADN-ul fiecarui barbat sa uite amanuntul asta.”

Sa spunem insa ca in cazul fericit se aplica cele 15 procente. Tipului chiar ii pare rau de ceea ce a facut si vrea ca totul sa mearga bine in relatie. Asta pana se trezeste cu Miss Obnoxious langa el si isi da seama ca ea nu mai este persoana de care se indragostise. Pe de alta parte, daca si tipul sufera de gelozie cronica, fiindu-i teama ca ea sa nu ii plateasca lui cu aceeasi moneda, relatia va putea fi tradusa prin stres si certuri. Care cu timpul vor innabusi pasiunea si dragostea. Deci no happy ending unless you’re willing to forgive and forget.

Poti oare sa faci asta? Eu cred ca se poate, atata timp cat esti dispus sa renunti la orgoliu si sa iti asumi riscul de a fi inselat din nou. Asta nu inseamna ca se va si intampla, asta inseamna doar ca ii mai dai relatiei o sansa. Ca in fond dragostea se mentine in doi, nu doar in controlul unuia si a orgoliului sau.

Sa privim putin situatia si prin prisma celui care insala. Probabil toti am avea impulsul de a-l condamna, de a-l eticheta The Bad Guy. Totusi gestul lui nu arata decat lasitate, nu si dorinta de a face rau celeilate persoane. Din moment ce a inselat, mai mult ca sigur ca existau anumite probleme in relatie, probleme pe care nu a vrut sa le aduca in discutie din diferite motive si a ales sa le ignore.

Deci lipsa comunicarii nu este niciodata o alternativa fericita, duce doar la confuzie si probleme.

Adevarul este ca putini sunt cei care au curajul sa deschida ochii si sa vada situatia exact asa cum este ea. Si mai putini sunt cei care poseda cojones si incheie relatia cand ajung la concluzia ca problemele nu mai au cum sa fie rezolvate. Eu nu ma numar printre ei.

Dar voi?

Bagaje – part 1

Asta ar trebuit sa fac in aceasta mirobolanta dimineata pentru a putea parasi Bucurestiul weekendul de urmeaza (acesta este un verb la modul supin). Bineinteles ca mi-e sila sa imi strang catrafusele pentru cele 2 zile, dar mi-e ingrozitor de dor de Focsani.

Siiii cum stateam eu asa inconjurata la propriu de bagaje, am inceput sa ma gandesc si la alt tip de bagaj: bagajul sentimental. La ce se refera de fapt ? Bineinteles ca explicatia e relativa, in functie de fiecare. E ceva ce te reprezinta? Il acumulezi treptat pe parcursul relatiilor si il cari dupa tine in fiecare noua relatie? Mi se pare interesant. Imi ascult prietenele vorbind despre relatiilor lor si nu pot sa nu observ ca se strecoara cateodata cate o remarca de comparatie cu”fostul”, chiar daca doar alaturat de apelativul “ïdiotul”. Imi plac povesirile de genul, aflu o gramada de lucruri despre personalitatea fiecaruia. Si odata cu acestea se nasc si nenumarate intrebari. Studii de caz:

1.       Evelina a fost inselata de fostul prieten, a trecut printr-o despartire urata, s-a tot intalnit alternant cu tot felul de tipi, cu apucaturi mai mult sau mai putin dubioase, unii erau de treaba, altii aveau creierul prajit, unii erau stalkeri, altii o ignorau. Dupa vreo luna se hotaraste sa se impace cu fostul prieten, dar nu are niciun fel de incredere in el si relatia e condimentata cu certuri la tot pasul.

Evident ca intamplarea din trecut sta intre ei asa ca intrebarea este: poti sa ierti si sa uiti ? si chiar daca reusesti sa ierti, poti oare vreodata sa si uiti?

2.       Julieta are o relatie de 3 ani cu Romeo. De dragul relatiei, Julieta se minte ca e fericita si se chinuie sa ii suporte crizele nou-aparute de gelozie si posesivitate ale lui Romeo.

Intrebare simpla: De ce suntem dispusi sa facem compromisuri si sa tinem cu dintii de amintirea a ceea ce a fost candva frumos? E chiar asa greu sa deschidem ochii si sa privim realitatea?

3.       Mary dupa 2 ani de relatie perfecta cu Colin a ajuns in situatia relatie la distanta. Dupa vreo luna, apare Oswald, alias a 3a roata la bicicleta si astfel Mary se gaseste in situatia telenovelica de a fi implicata in acelasi timp in 2 relatii. Pe cine sa aleaga?

De ce, dee cee, deee ceee nu rezista niciodata relatiile la distanta, in special daca sunt serioase?

Sa ne rezumam la atat pentru moment.

Situatia mea preferata: o gramada de intrebari si niciun raspuns :))

Ciao !

Btw, numele sunt fictive.

Defecte

            Ei bine, asta chiar este un titlu deloc pozitiv la prima vedere. De ce doar la prima vedere? Unii ar putea fi mirati de faptul ca as putea sa iau un defect ca un lucru pozitiv. Sigur ca resping din prima ideea ca personalitatea oamenilor sa fie catalogata doar dupa cele 2 criterii, calitati si defecte pentru ca, ce mama dracu’, suntem mult mai complecsi de atat.

[Daca nu am fi si ne-ar rezuma doar ca cei doi itemi atunci industria mentalitatii generatiei Sex and the city si derivatii (filmele siropoase, comediile romantice idioate care ma enerveaza pentru ca nu mi se vor intampla niciodata mie) si, in fond, toata psihologia ar pica impreuna cu ideile de genul barbatii sunt de pe Marte si femeile de pe Venus si am ramane la concluzia ca toti venim de pe Luna. (ma rog, cel putin eu, in momentul asta ma cataloghez usor lunatica din moment ce m-am reapucat sa scriu pe mirobolantul blog).]

                Deci ca sa nu o mai lungesc, cred ca un lucru bun al defectelor e ca toata lumea le poseda. Toti avem defecte si e de-a dreptul minunat ! Spun asta pentru ca defectul meu e ca imi placee la nebuniiiiiiieeeee sa judec oamenii. Stiu, e urat si incorect si aparentele insala bla bla blaa ! Dar realitatea nu sta in reguli morale scrise pe o bucata de hartie, nimeni nu da doi bani pe ele. Si desi mi-a fost demonstrat de 5543565843 de ori ca aparentele chiar insala, tot nu renunt la impulsul de a-mi face o parere preconceputa fata de cineva. Bine, de obicei mi se intampla sa am o parere buna si apoi sa fiu dezamagita, dar asta e alta poveste.

                De asemenea, proscriu toate pitipoancele si cocalarii. Prostia nu este o scuza. Si da, mi s-a atras atentia ca sunt alergica la prostie si ca nu suport sa stau in jurul persoanelor contaminate. Asta pentru ca asa este.

                Apropos de aparente, cred ca cea mai mare teapa mi-am luat-o in desfasurarea procesului de acomodare in Bucuresti. Nu ma asteptam, dar oamenii chiar te ajuta cand ai nevoie.. Cu asta nu prea eram obisnuita, recunosc. Asa ca jos palaria pentru majoritatea bucurestenilor pe care i-am intalnit eu :D

                Sincer mi-ar placea sa aflu si alte idei sincere si neprelucrate legate de defectele voastre si a celor din jur. Probabil o sa raman cu dorinta intrucat lumea are lucruri mai bune de facut decat sa imi raspunda mie pe blog :P

Tootles !