Meanwhile in Focsani train station

Vorba aia: whatever floats your goat.

Sambata devreme

Buna dimineata, dragii mei!

Dupa lupte seculare care au durat aproximativ vreo luna, am reusit sa imi pun la punct un plan pentru vara in desfasurare. Lucru pe care eu nu eram in stare sa il fac in niciunul dintre cei aproape 21 de ani.

Asa ca ma felicit. Un pas mic pentru omenire, unul gigantic pentru mine.
Ce m-am gandit eu?! Hai sa fac practica pentru facultate in vara asta, poate-poate ajung sa simt si eu sindromul Connect-R si dorm mai putin.

Nici nu imi imaginam cata dreptate urma sa am..
In mare parte datorita locului in care stau, o camera fara nicio fereastra in care am impresia ca e noapte perpetuum. Paradoxal, aceasta chestiune a devenit un inhibator de somn.

In orice caz, nimic nu e mai placut decat hartogaraia de dimineata pe terasa langa o cana mare de cafea. Pe stomacul gol, evident. Nu imi permit luxul de a-mi umple cana cu sana, intrucat cel mai apropiat magazinel e la vreun km jumate departare, iar mie imi e o sila enorma de a parasi cuibusorul edenului.

Oricum, Connect-R e un baiat linistit. Nu cred ca primul lucru pe care il face intr-o sambata dimineata ar avea ceva in comun cu rapoarte, contracte, presa si mediaplanuri.
Poate doar cu o foame teribila.

Voi ce planuri aveti vara asta?
Pupare!

Trist. Dar adevărat.

Adresez o întrebare tuturor celor care au un monitor în față: Oameni buni, voi cum faceți față nivelului de prostie la care suntem supuși zilnic???

A devenit o mare problemă pentru mine acest subiect în ultima perioadă. Să explic de ce: sesiune fiind, nu am mai ieșit din casă de zile bune (iesitul în scopul ajungerii la facultate pentru datul de examene nu se pune). Neieșind din casă, singurul contact cu lumea exterioara și singura șansă de socializare a ramas internetul. Trist, știu. Totuși, nimic neadevărat. Iar dacă am zis internet, inevitabil, zic Facebook. Din nou trist. Dar din nou adevărat.

Așa că iată-mă în fața laptopului cu browserul meu preferat deschis. Bun, apăs cu neîncredere pe pictograma alb-albastră special păstrată de Google Chrome în meniul principal, indicând fereastra mea spre socializare. Și mă lovește: cel mai recent post în News Feeds, o poză mare cât capul meu după examenul de la Logistică, intruchipând o ființă  extraterestră, cu pielea carbonizată de solar, cu niște paienjeni în loc de gene care par a cântări vreo 3 kile juma’, bineînțeles nelipsita podoabă capilară de culoarea puiului proaspăt clocit și, țineți-vă bine, o chestie ventuzată, roz-bombon, umflată și țuguiată în mijlocul acestui portret mirific. Pentru prima dată și fără niciun fel de exagerare, mi s-a făcut rău la vederea imaginii. Apoi mi s-a făcut și mai rău la vederea numărului de like-uri, vreo 327.

Așa că întrebarea mea e urmatoarea: cine sunt idioții care apreciază și susțin aceste specimene? Pentru că a lor e vina. Săraca păpușă Barbie-gone-bad care mi-a dat stomacul peste cap nu are nicio vină până la urmă. Atâta poate, atâta face.

Dar ăștia, 327 de likări? Întrebarea m-a intrigat o perioadă. Am zis că daca aflu răspunsul poate dau de sursa de unde izvorăște cascada de prostie de care ne lovim cu toții zilnic.

Cu mândrie, am rezumat lista la câteva categorii:

• 1.       24,3% dintre ei se încadrează în categoria sexului masculin, cu vârste cuprinse între 15-18 ani, purtând numele Irinel, Costinel, Frăsinel. Și Răzvănel. Deci categoria de baiețași pre-postadolescenți  în căutare de materiale pentru timpul de calitate petrecut cu propria persoană.
• 2.       66,4 procente sunt reprezentate de alte specimene asemenea extraterestrului descris mai sus. E de apreciat solidaritatea totuși. Noi nu știm sensul acestui cuvânt. (Suntem prea cool ca să apreciem în mod public pe altcineva. Dar asta e altă discuție)
• 3.        În ultimele 9 procente ceea ce înseamnă aproape 30 de oameni am înscris două categorii: colegii de facultate și, *așează-te pe un scaun și ia și o pastilă de inimă* mă-sa, frate. Adicătelea, fix mediile de unde ar trebui să provină 98% din educația de bază a unei persoane.

Deci și prin urmare, am rezolvat misterul. Partea de cercetare s-a încheiat, am descoperit DE CE.

Totuși, ce e mai greu, acum urmează. CUM și CE FEL de soluții trebuie implementate pentru a opri propragarea prostiei. Și nu, Kill it with fire nu e o opțiune viabilă. Știu că și asta e trist, dar na. Nu ne putem pune cu legea.

Aștept păreri/soluții sau orice alte comentarii/întâmplări legate de subiect. Sau ce mai vreți voi.

*Statistica efectuată are caracter fictiv, dar reflectă realitatea. Numerele sunt din buzunarul autoarei, că doar are și alte lucruri de făcut decât să efectueze diagrame și cercetări pe profiluri random de facebook*

Vă pup!

De 3X Femeie

Bunul meu prieten Dextroza mi-a trimis o idee: “scrie ceva surprinzator despre femei” zice el. Banuiesc ca trebuie sa mentionez faptul ca daca ma apuc sa dezbat argumente pe acest subiect ar fi ca si cand m-as arunca in gura lupului de bunavoie, intrucat as fi pe teritoriul lui absolut. Asa ca Danut, te rog, ai mila si nu critica prea rau incercarea mea de a-ti aduce satisfactie dezvoltand un post pe aceasta tema, DEOARECE nu e neaparat domeniul meu obisnuit unde incerc realizarea de sinapse.

In primul rand o sa critic incercarea de generalizare. Chiar am observat ca este atat de frecventa aceasta incercare in randul masculilor de a cataloga fiecare apartenenta a sexului frumos ca detinatoare de anumite atribute si sa nu incerce sa vada si dincolo de acesta aparenta.  De cate ori nu ne-am lovit de aceste stereotipuri?! - “Femeile” sunt varza la volan. - Noi facem gratarul, ca suntem barbati, “Femeile” la bucatarie la curatat de cartofi. - Numai voi, “Femeile”, puteti sa cititi mizeria aia de Eat, Pray, Love. - E “Femeie”, boss, la ce te asteptai?!

– Calma-te, mujer!!!

Femeile nu sunt toate la fel. Sunt femei carora le plac filmele lui George Lucas si femei care se duc la sala machiate. Femei care stiu multa matematica si femei care beau bere. Femei hipersensibile si femei qui vous font l'amour pour quelques sous (parca suna mai bine in franceza…). Femei care urasc barbati si femei care urasc alte femei din cauza unui barbat (asta e o situatie mult prea des intalnita chiar).

Si da, femeile chiar sunt surprinzatoare. Every one of them. Intrebarea e de fapt daca tu chiar vrei sa te lasi surprins. Daca chiar iti doresti sa cunosti persoana de langa tine. Si nu, nu e de ajuns daca ii stii numarul de la sutien. Ai rabdare sa descoperi in ea ceea ce altii nu au vazut inaintea ta. Ia-o ca pe o provocare, ca sa folosesc termeni din registrul testosteronal.

Dar bineinteles ca asta se intampla prea rar in secolul vitezei, cand toata lumea vrea din ce in ce mai mult si in timp din ce in ce mai scurt. Cantitate in loc de calitate. Totusi, minunile nu se realizeaza intr-o zi :P

Zicea Danut ca prea dam vina pe societate. Mi-a sarit asta in ochi din 2 motive: 1. Ca a folosit termenul “societate” mai des decat am auzit “Vara nu dorm” in camin si 2. Pentru ca am blamat chiar eu societatea in una din discutiile noastre pentru unele actiuni ale unor femei nowadays.

Ba, normal ca societatea influenteaza. Si cum totul se invarte azi in jurul superficialului, bineinteles ca toti suntem afectati intr-o oarecare masura, unii mai mult, altii mai putin. De asta am ajuns sa avem vedete de teapa Madalinei Pamfile si femei a caror viata se invarte numai in jurul barurilor de pe Lipscani, a notificarilor de pe facebook si a numarului de pretendenti libidinosi, detinatori a unor conturi cu cat mai multe zerouri. Dar nu doar femeile sunt asa, ca si sexul tare isi are specimenele lui de mahari, posesori de Ferrari-uri cu numere provizorii si fani declarati ai muzicii cu influente orientale produsa in Romania.

Am deraiat mult in stilu-mi caracteristic de la ideea de baza a postului si anume cum/cat de surprinzatoare sunt femeile. Oricum, daca nu ai aflat inca raspunsul la intrebare inseamna ca nu s-a indragostit nimeni de tine pana acum.

Recomand sa-ti iei un caine. :P 

Propozitii simple

17 aprilie 2012. E vacanta. Totodata, e marti.  Deci nu gresesc daca afirm ca e chiar mijlocul vacantei de Paste.

Eu sunt, de asemenea, in vacanta. Totodata, ma aflu in tren. In drum spre Bucuresti. De ce?!

Nu pot sa raspund de ce m-am trezit intr-o zi de vacanta la orele 7 antemeridian. La fel cum nu pot explica diferenta majora de stari pe care le resimt in Focsani si in Bucuresti. In cele 5 zile petrecute acasa, cred ca 4 jumate le-am dormit K. Creierul mi-a fost intr-o stare vegetativa continua, dupa 2 zile deja ma simteam ca dupa o lobotomie.

“Da’ sucuri, bere, chipsuri, covrigei aveeem”, propozitia care mi-a intrerupt sirul gandurilor, rasunand in tot compartimentul. Ma uit in jur si vad ca nu sunt singura debusolata de aceasta revenire brusca la realitate. Nenea de etnie rroma din fata mea se trezeste nemultumit dintr-un somn iepuresc (omul chiar dormea cu un ochi deschis, creepy, stiu.), iar nevasta-sa (sau fiica-sa, nu pot sa imi dau seama exact, au niste traditii maritale ciudate) a tresarit din citirea cu atata verva a unei carti de rugaciuni, incat a scapat-o pe jos. Moment depasit odata cu venirea unor noi veniti, total conventionali, lucru care ma bucura nespus.

De mai multe ori ma gandisem sa scriu despre compania peste care poti da circuland cu Caile Ferate Romane, dar nu am reusit niciodata sa ma tin de acest minunat plan.

Probabil cea mai semnificativa amintire pe care cred ca o voi pastra pentru muuuuuult timp ce schiteaza extrem de bine norocul sau mai bine zis nenorocul de a avea random people in compartiment, este una de asta vara: de la Bucuresti la Buzau a fost o calatorie cat se poate de linistita. La statia din Buzau se urca in compartimentul pe care il imparteam cu inca o tanara studenta vreo 6 persoane: un nene cu un baietel si cu vreo 4 mamaie, toate imbracate in negru si cu o logoree inimaginabila. Am asistat cu groaza la acomodarea lor in compartiment, lucru care consta in descaltarea de orice tip de incaltaminte ar fi purtat si imprastierea unor ziare peste tot, impartirea pungilor de seminte si celor de pufuleti pentru nepot. Si a sticlelor de Cola la 2L, desigur. Dupa care, logoreea a tinut o ora jumate pana la Focsani, cand am sarit literalmente din tren. Totusi, in acest interval am reusit cumva sa ma pun la curent cu toate cunostintele lor care au decedat de curand si cu personalitatile si obiceiurile fiecaruia.

Si eu ma mai plangeam ca nu pot retine informatiile predate la cursul de Comportamentul Consumatorului…

Dar, da, ce pot sa spun, Sheldon avea dreptate: e fun sa calatoresti cu trenul.

Insert <Sarcasm> here.

Va pup!

Comeback Post

Dragii mei, cu mandrie va anunt ca am reusit sa ies din hibernare.

Dupa atata timp in care ideea de a ma reapuca de blog mi-a trecut prin minte, ce-i drept, de multe ori, dar cu o intensitate mai mica de 2 amperi, iata ca a venit si ziua in care m-am intors, cu o interfata nou-nouta si cu mult chef de scris. Ma gandesc serios sa adopt consecventa. Consecventa in scris, ma refer, nu si in idei, desigur.

Va pup!

Ultima postare pe 2011

Recunosc ca sunt o lenesa notorie. Noiembrie nu a fost o luna buna pentru scris, in principal pentru ca nu am gasit timpul necesar – asta e scuza prozaica, cea psihologica ar fi ca nu am reusit sa gasesc un echilibru personal intre November Rain si Sweet November, but that’s entirely my fault..

However, activitatile ce au facut obiectul ultimei luni de toamna ar fi:  frecat menta, plimbat in lung si-n lat pe teritoriu tarii, dormit la facultate, plictiseala prin camin, seriale, dupa care ultimele 2 saptamani invatat, invatat pana la 4 dimineata, nopti nedormite pierdute pentru proiecte, blestemat persoana mea din trecut pentru frecat menta si neapucat de invatat mai devreme, putina depresie de control si apoi abis intelectual total, odata cu ultimul proiect dinaintea vacantei.

Ok, nu ma plang, deja nu mai constituie greseala modul meu de a ma preocupa de duties-urile pt facultate, recunosc ca acesta constituie deja un stil propriu si personal de studiu. Nu ma pot lepada de haos, ce pot spune… It keeps me alive. Probabil mi-am mai varsat o data parerile despre plictiseala si modurile altora de a aborda acest tip de chestiuni la care (probabil) ar trebui sa ma pretez ca sa fiu “acceptata”, but man, they are so dull! Plictiseala e kriptonita mea, baby.

De asemenea, am incercat pe cat posibil sa nu scriu, sau sa o fac mai rar dintr-un motiv simplu si rusinos: negarea. Mereu am considerat ca daca imi transpun gandurile intr-un format fizic (sa nu exageram) digital, inseamna ca le recunosc a fi adevarate. Adica pe bune. Si asta ma sperie intr-o oarecare masura.

Sa las totusi psihologia interioara si terapia cu mine insami because it’s no fun. 

Ce e fun intr-adevar e vacanta asta. Geniala, frate. M-am distrat incredibil cu tsunami-ul de mancare ce a inundat, aparent, aaa… tot. Bai, e incredibil. Si culmea, desi se intampla in fiecare an, de doua ori pe an, tot nu inceteaza sa ma surprinda. Fenomenul asta, participarea fiecarei familii la o olimpiada imaginara “sa-ne-punem-la-rusine-toti-cunoscutii-cu-cantitatea-industriala-de-mancare-pentru-care-am-stat-2-nopti-treji-si-de-care-ne-plangem-constant-pentru-urmatoarele-2-zile” e o nebuloasa pentru mine. DEEE CEEEE?? Astept cercetatorii britanici sa imi gaseasca raspunsul la aceasta ilustra intrebare. Pana una-alta, o sa imi fac si eu o traditie: de Craciun si de Paste o sa mananc numai de la chinezesc. Na.

Ah, da! Maine e o zi extrem de speciala pentru mine. O sa fac ceva ce nu am mai facut de 1 an si 2 luni si anume… O SA MA TUND! Sunt extrem de mandra si astept sa ma complimentati voi astia care ma vedeti de maine dup-amiaza, indiferent cat de ciudat/naspa/grotesc sau bine mi-ar sta. 

Va pup si va urez un an nou fericit, presarat sau nu cu anacolut, dupa posibilitati si doleante!