Prin urmare, din engleza de balta in limbajul mioritic. La propriu.

Din nou dilema vietii: pe ce coclauri sa ma mai plimb si ce coordonate exacte sa aibe campii pe care sa ii bat… dilema ce se agraveaza cu atat mai mult privind din prisma starii mele. Sa explic: am fost aseara in cluuub. Hence, mult alcool. Hence, mahmureala. Alcoolul a fost cam prost, pe filiala whiskey nu am creat fidelizare decat pt Jack, orice alta spirtoasa al carei brand incepe cu litera J s-a demonstrat stiintific (pe un anume cobai) ca nu imi face bine. Hence, mahmureala dureaza de 12 ore and still counting.

Norocul meu e ca nimeni din cei care citesc minunatul meu blog care e si cel mai tare din univers nu se asteapta sa fiu coerenta in mod normal. Hence, stiam eu ca intr-o zi imi va ajuta aceasta perceptie. *big grin*

Bun, subiectele discutiei de azi vor fi la alegere: calatorii, dragoste, haos. (explicatia matematica: Haos= Totalitatea subiectelor de discutie – Calatorii –Dragoste.)...

Imi plac semnele de punctuatie

Incep sa nu mai suport pagina asta complet goala de word pe care o am in fata la inceputul fiecarui post… parca imi taie din C&I (Chef si Inspiratie), de care oricum nu prea dispun asa cum mi-ar fi placut, si anume in cantitati industriale.

(Intrucat nu imi scriu postul la laptopul meu, am un motiv in plus sa ma plang de blestemata asta de tastatura si de fitele locuitorilor de pe plaiurile franceze privind asezarea literelor dupa bunul plac.)

Incepusem o mini-discutie introspectiva despre lipsa chefului si a inspiratiei. Impropriu spus discutie, monolog ar fi mai corect. Bine, banuiesc ca nu as gresi prea mult daca as spune ca vorbeam singura… de fapt niste ganduri zburau haotice prin mintea mea, na! (e de rau cand ajungi sa te certi de unul singur, nu?)

Siiii cum spuneam, lipsa celor 2(doi) parametri C si I am pus-o pe seama multitudinii de evenimente petrecute intr-un timp atat de scurt. Cred ca in ultima saptamana am spus “o sa scriu despre asta pe blog” cam de cate ori a numarat chuck Norris oi in somn, sau oile l-au numarat pe el, ma rog.. (omfg, autocorrectul a bagat litera mare la Norris. Si i-au adaugat si ‘Eticheta inteligenta’. OK, mindfuck total. UNDE DRACU SUNT GHILIMELELE PE TASTATURA VIETII ?!)

Gata, sunt bine. Ziceam de multele evenimente din ultima perioada. Bineinteles, cel mai important este ca am reusit sa racesc si am mai mult de o saptamana de cand ma chinui cu o tuse care mai are putin si devine echivalentul Get Out Of Jail Class Free Pass, intrucat am reusit performanta de a deranja vreo 3 seminare si 2 cursuri. I’m awesome, i know.

*pauza de urlat ca tocmai am reusit sa imi frig limba cu ceai oparit.*

Mda, ai crede ca invat din greseli. Ei bine, nu! Hm, ar merge dezbatut, poate mie chiar imi place sa am de-a face cu produse pe baza de apa oparita, cine stie. Glumetii ar spune ca poate e o forma de S&M. Stanciu & Mihaela. D’ooooh ! :P

Apropos de S si M, zilele trecute am discutat (si nu, de data asta nu mai eram singura in timpul discutiilor) despre filozofii de viata si despre fericire. Teoria MS (aviz fanilor House, nu e vorba de scleroza multipla) si teoria KISS mi-au dat cel mai mult de gandit. Pe scurt, MS (the Manipulation of the Stupid) si KISS (Keep It Simple Stupid).

A se observa lucrul comun din cele 2 teorii, chiar si fara sa le detaliez. Stoopid it is, de unde ajung la concluzia trasa de mine de ceva vreme in varianta bruta ‘Ignorance is bliss’ si in cea neta : Numai prostii pot fi cu adevarat fericiti.

In momentul asta probabil I kissed my jumatate din traficul blogului goodbye, multumesc si pentru vorbele dulci aruncate, always a pleasure :P

In fine, o sa aplic hit and run, nu o sa dezvolt deloc ideea. Imi este si asa destul de greu sa ma mentin coerenta in scrierea prostiilor de zi cu zi, d-apai cand vine vorba de lucruri din categoria _Deep Shit_ (inca duc lipsa ghilimelelor dupa cum se poate vedea cu ochiul liber. Iata !)

Anyhoo, asa cum nu v-am obisnuit, incheierea va fi cu o mica povestioara vizand amuzamentul meu vis-à-vis de perplexitatea la volan. Azi am prins un trafic infernal in Focsani, ma simteam aproape ca in Bucuresti, doar ca mai putin panicata. Si stateam intr-o coada infernala la un semafor, pierzand al 3-lea verde in aglomeratia vietii. Dupa cei 2 centimetri inaintati, raceala mea incepe sa isi ceara drepturile. Din nefericire pt mine, era vorba de dreptul la un servetel. Servetel pe care nu il aveam la indemana, ci chiar langa luneta, muuuult in spaaate. Ma uit la semafor(e inca rosu, ok !) trag scaunul in spate, desfac centura si ma arunc de pe scaunul soferului pe bancheta din spate dupa pachetul de servetele, zambind frumos soferului din spate si pasagerului din dreapta al acestuia care au asistat la intreaga scena.

Perplexitatea la volan e cea mai amuzanta !

Va pup !

Crush and the City

Dor. Mi-era dor de zăpăceala și fumul de eșapament cu densitate constanta din București. De controlorii nemiloși din RATB care își ocupa posturile de la 6:43 antemeridian. De șoferii care iti taie calea, chiar dacă tu esti un simplu pieton traversând regulamentar. De parcangii de peste tot, de chelnerii care te fac cu ou si cu oțet daca nu le convine bacșișul. De meltenii de pe lipscani care stau 3 ore cu o apa si 5 paie. De împărțitorii de flyere cu misa lui bivolaru de la victoriei, de zgomotoșii ce-căcat-mai-căutați-încă-la-noi-in-țară de italieni. De “papushe”, ”gagico”, “miss”, “fratzica”.

Acum fără urma de ironie, nu zic ca muream de nerăbdare sa ma întâlnesc cu toate cele de mai sus, dar face parte din farmecul orașului, din coloritul lui. Ei, de asta imi era mie dor. De neprevazut, de situații care nu au nicio tangenta cu vreun program sau planificare. Îmi place sa nu pot raspunde la intrebarea “ce o sa faci peste nu-stiu-cat timp?”.

Mami, eu nu știu nici unde o sa fiu maine, d-apai peste 5 ani. Spontaneitate, furie,  blackout, exuberanta, mindfuck. Prin asta am trecut in ultimele 3 zile de cand m-am intors in Bucuresti. Daca ar fi sa aleg un grafic reprezentativ pentru evenimentele din ultimul timp as zice clar sinusoida. Si de ce sa sa fiu ipocrita si sa zic ca nu imi place?! :P

Nu stau sa va plictisesc cu povestirile de genul unde am fost, ce am vazut, cu cine, ce am baut bla bla, nu are rost ca și asa nu mai ai cum sa ascunzi nimic, facebookul e ca bârfitoarea liceului, le știe pe toate si pe toți. 

Aveam intr-o perioada o politica ceva mai reticenta si rezervata in ceea ce privește facebookul si densitatea postarilor pe pixel pătrat. Dar, intrucat de luni nu am avut net, in afara de momentele in care mai furam de pe la vecini, multitudinea de check-in-uri si poze postate, dar nu de subsemnata pe persoana fizica, nu a întârziat sa apară. Cel mai multumesc mare la prietenii mei care are grija de viata mea - fanii mei care ma citeaza in acest moment sublim al vorbirii scrierii * menține analiza pe text, stoopid* citirii, se stieee…tieee…ieee ! O mica pană de semnal presărată cu doar un strop de anacolut din sfera inculturii et le voila !

Anyhoo, apropo de neprevazut. Eram marți dup-amiaza pe la orele 1630 la o cafea cu o prietena si filozofam in draci. Dupa vreo 30 de minute de vorbit incontinuu, imi dau seama ca incepusem sa obosesc, mi se uscase și gâtul, zic ia sa iau o pauza măcar până se duce ea la baie, gândindu-ma deja la urmatorul argument pe care urma sa îl dezbatem. Cu planul bine format in mintea mea super-bine organizata, îmi propun sa privesc în jurul meu, sa mai observ. Btw, asta e un hobby de-al meu, mai ales când oamenii sunt atât de diferiți. Siiiiiiii ce vede subsemnata la 2 mese distanta???? O combinație intre David Duchovny si Jon Bon Jovi aruncand priviri timide înspre masa noastra, probabil din cauza patosului utilizat in sublinierea punctului de vedere. Bineînțeles: pană totală, blank, mi-am uitat chiar și argumentul atât de bine-înrădăcinat in căpșorul meu holbându-ma ca nesimțita.
In fine, o sa mai trec pe la Starbucks la victoriei, poate pe lângă o cafea buna, ma aleg si cu o priveliște frumoasa :D

Iar asa pe sfarsit sa las câteva impresii si de la camin. Sper sa nu ma pripesc cu concluziile daca spun ca imi place mult tare ! Nu mi-am cunoscut decat o colega de camera si am vorbit prea putin timp ca sa imi pot face o parere, dar firea mea optimista imi amana grijile pentru luni.

Absofuckinglutely genius.

Stay tuned ! Hugs&kisses !

Ha ha.

Ceee poateee fiii maaai amuzant si placut de facut intr-o zi torida de septembrie decat sa alergi prin fata pompierilor dupa o nenorocita de lesa care iti urmareste cu reala nesimtire si inversunare cainele? Va zic eu, nimic. Nimic nu e mai amuzant de vazut pentru bietii pompieri plictisiti decat o lunatica practicand cros ca la olimpiada, incercand sa isi ajunga din urma si sa-si linisteasca micutul puppy care a deranjat somnul cel de moarte in care se adancisera rutina si plictiseala unor batranei vizoristi de pe linistita strada Ghinea Dorinel cu schelaiturile sale.

Dap. Imaginea vietii: pe la orele 21, 21 si ceva s-a constatat ca imi scapa lesa din mana, Scarlet observa ca un monstru de plastic incepe sa o urmareasca cu un zgomot infernal rezultat din loviturile repetate cu carosabilul oriunde s-ar duce. Panica totala! Fear and loathing in Focsangeles! Imi sar toate cele din geanta incercand sa o prind din urma, un nene care tocmai a trecut cu masina pe langa mine ma anunta ca am scapat nu-stiu-ce pe jos, cainele meu a trezit toata strada cu urlaturile ei si ii da prin cap sa se ascunda dupa niste masini. Ma credeti sau nu, lesa e blana dupa ea; bineinteles Scarlet ajunge sa se incurce intr-un manej-a-trois  cu roata unei masini si mai sus mentionata si diabolica lesa.

Anyhoo, happy ending, ajunge si ciufulita de stapana-sa pe theme songul din Powerpuff Girls si remediaza situatia, dracuind teribil. Fabulos, ce pot sa zic. Maine ii iau un chew toy.

<trivia>

Am un prieten care imi citeste blogul doar ca sa vada daca scriu ceva si despre el. Ar trebui sa fie multumit acum. :D

</trivia>

Read me later ! :*

Din puțul gândirii

nu am net. Si sunt atat de frustrata de aspectul asta incat m-am hotarat sa imi exprim nemultumirea scriind prima propozitie cu litera mica. M-am gandit putin daca sa scriu tot postul in maniera asta, dar automatizarea word-ului a decis pentru mine. Iata!

Lipsa netului mi se pare cel mai enervant lucru de pe planeta Pamant, Sistemul Solar, Calea Lactee (adresa completa in caz ca se face vreun sondaj, asa ne-au invatat pe noi aia de la ASE), evident dupa situatiile din categoria Legilor lui Murphy (sa te grabesti ingrozitor de tare intr-o zi si sa ai bartai vraful de chei adunate atunci cine stie de pe unde si le cari ca un ingrijitor de liceu dupa tine si pierzi vreo 10 minute numai sa descui usa. Si pentru ca te grabesti si ai neuronii in vacanta, iar sinapsele in greva, uiti ca trebuie sa o si incui, tocmai bine ca scenariul pentru un film cu prosti sa fie complet. Ce, nu vi s-a intamplat?), sau sa vrei neaparat sa iesi si suni 582454354 de oameni si toti au treaba, iar cand ti-e tie sila sau ai de invatat o Biblie pentru viitorul foarte apropiat, TE SUNA, frate. Te suna de ajungi sa iti urasti ringtonul dupa jumatate de ora de sunat incontinuu. Sau cand mai ai o tigara si nu ai bricheta. Si ti-o aprinzi de la aragaz. Dar invers.

My point was, e frustrant sa nu ai internet. Tocmai partea frustranta e ca nu stii cum sa iesi din situatia asta, ca nu depinde de tine. Dar te incapatanezi sa te convingi de acest adevar partial valabil si te bagi sub birou, langa priza, scoti modemul, routerul, resetezi conexiunea wireless, te infasori in cabluri…*dupa 34 de minute*… dai restart, dai connect si… si vezi in dreapta jos triunghiuletul galben cu semnul exclamarii. Iti smulgi vreo 500 de riverani ai podoabei capilare si ajungi la concluzia “tre sa ii sun pe astia”.

That would be rock bottom. Ca nu poti sa ii suni. Ca e 02:37 noaptea si “astia” n-are program la ora asta, ca nu toti beau café late si vreo 3 pahare de cola ca tine dupa orele 22. Si chiar daca o fac, sigur nu sunt la birou jucand maciu-piciu.

What to do? Am avut de ales intre a manca si a dormi. Et le voila le post pentru le blog! pe care il voi publica cand, da Doamne mai repede, voi avea net.

Post-scriptum con laude (ca e blogu’ meu si scriu fix ce vrea muschiuletu’, ceee aia a masii!): Mi-am schimbat interfata blogului si sunt foarte mandra de banner. Banner facut cu sangele si sudoarea neamului romanesc in plan metaforic, iar in plan real, cu geniul creativ al celei mai iubite persoane din univers, adicatelea eu. Sărut-mânușițele madmoazel Goagle si mesiu Fotoșup, trăiți-ar ție!

Pupicei de la mine si puricei de la Scarlet !

This summer is finally (hang)over

Bai, cam era timpul. Oricum la felul in care a decurs vara asta pentru mine, bineinteles ca nu se putea termina decat cu inca o escapada la mare chiar si prin septembrie (a 7a oara, but who’s counting?)

Asa ca dupa 4 luni petrecute in cel mai inalt grad de nesimtire in ceea ce priveste distractia, a venit vremea bilantului: ce am invatat vacanta asta? Nu prea multe, ba chiar am si uitat cateva din cunostintele acumlulate pana acum, dar nu e panica. Din greseli se invata, chiar si a 2-a oara daca esti mai greu de cap (cazul subsemnatei :D). Chiar si asa, vara a fost ultra-satisfacatoare din toate punctele de vedere, mai putin in cazul somnului si in cel financiar, aici treaba sta cam invers proportional. Daaar, deoarece ma aflu inca in default-ul student mode, am iesit pe plus, banii si somnul sunt plasati inca pe un plan secundar (acolo pe langa gatit si curatenie :D)

In fine, mai putin abstract si mai mult concret. Purtam o discutie zilele trecute asezonata cu mult vin de la Conu’ Alecu si in compania lui ol’ faithful no. 7 Jack, actiune petrecuta in Petrosani si extinsa pana peste 700 km in Constanta, si anume despre oameni, despre comportamentul lor in anumite situatii. Eu am ajuns la concluzia ca sunt in stadiul Naivitate.101 cand vine vorba de incredere. Lucru de care nu mi-e rusine, sincer. Mi-e teama mai mult sa nu imi schimb aceasta perceptie, sa devin cineva caruia sa ii fie frica sa ofere incredere, sa incetez de a mai fi deschisa fata de ceilalti si obligata sa raman in stadiul de auto-conservare. Adevarul e ca daca nu risti, nu castigi. Si de ce sa nu aspiri la potul cel mare si sa te impiedici de fiecare obstacol? Desigur ca deja o iau pe aratura cu rationamentul, dar suntem cu totii obisnuiti cu asta, that’s my charm. :D

Ca tot veni vorba de persoane, trebuie sa mentionez ca am cunoscut niste oameni extraordinari din mai pana acum si chiar sunt recunoscatoare pentru asta. Sa vedem de acum incolo ce imi rezerva hazardul intrucat anul asta m-am hotarat sa dau naibii chiria si sa incerc varianta camin. Mi-e dor de facultate de mor.

Si cu o incheiere demna de ora 5:34, bogata in anacolut:

Good shit happen to those who… are me. Si cu citatul de rigoare al clasicului nostru in viata: "F*ck yeah, bby!"

Tootles !

Back in Black

Holy cow! Nu imi vine sa cred ca au trecut mai mult de 4 luni de la ultima mea postare. Incredibil cat de mult am putut sa stau pe tusa… scuzele de rigoare celor dezamagiti si celor care mi-au atras atentia in repetate randuri.

 Totusi ca sa nu spun ca vara asta nu am postat nimic, voi profita de ziua de azi, 31.08 pentru a mai bate putin campii si a-mi reinstaura dorinta de anacolut pe care am cam pierdut-o de cand a inceput vacanta… However, nu prea mai suport sa mai stau inca o luna acasa, fara prea multe posibilitati de a scapa de plictiseala.. Trebuie sa recunosc ca 3 luni nu prea m-am plictisit, am fost ca o nomada tot timpul cu trollerul dupa mine, deja am inceput sa cunosc impiegatii CFR din Focsani si labirintul Garii de Nord care ma confuza cam de fiecare data.

Anyhoo, abia astept sa inceapa facultatea. Mi-e dor de tot: colegi, cursuri, trezit devreme, nervi, tonele de cafea consumate, Șarlo, Nescafe Cafe, covrigii de vis-a-vis, proful de marketing (care mi-a raspuns la cererea de pe fb dupa vreo 3 luni) , seminare, oamenii pestriti de la metrou ecțetera.

Bun, ma bucur ca m-am mobilizat sa ma reapuc de blog, postul de comeback e cam scurt, dar cu timpul anacolutul isi va relua pozitia nobila pe care o merita in acest blog.

V-am pupat !