Dumnezeu cu mila.

Fara cafea si cu laptopul deschis pe American Idol. Aceasta este situatia subsemnatei la ora 03:26, marti, 22 feb 2011. Stiu ca am lucruri mult mai bune de facut in acest moment, primul care imi vine in minte este mult-adoratul somn a carui lipsa o voi simti in cel mai acut mod maine la 7:30 cand trebuie sa ma prezint la seminarul de statistica. Adica notiuni de matemematica trase de par si facute sa para aplicabile in economie. Am mentionat ca acest mirobolant izvor de cunostinte asteapta sa se reverse la 7 jumate? Orele 730? Adica in 4 ore de acum. Ah, fir-ar.

Revenind la oile noastre (mereu mi s-a parut extrem de amuzanta sintagma asta, e o trimitere subtila catre elemente din familia lexicala si nu numai a vietii la stana), consider ca un gest extrem de previzibil ar fi sa explic lunga mea absenta si ignoranta incomensurabila de care am dat dovata lasandu-mi blogul in paragina. Din pacate sunt intr-un oarecare conflict cu previzibilitatea asa ca voi spune doar ca viata mea sociala s-a dezvoltat considerabil in ultima saptamana. (era si cazul…) asa ca recomand: show’uri de improvizatie, sesiuni de cumparaturi de 8 ore, narghilea, prajituri delicioase si double-hazelnut-caramel-latte-ul de la starbucks, incarcarea telefonului in noaptea dinaintea oricarei iesiri ca sa eviti crizarea membrilor familiei si “King’s Speech”. Daca se poate, nu toate in acelasi timp.

Mai am o ora jumate pana trebuie sa ma trezesc si sa ma prefac ca sunt o studenta constiincioasa. Magnific. Nu mi-era dor de stilul “traieste la limita” sincer. De maine presimt ca vor reincepe flirturile cu ibricul de cafea (nu stiu cum naiba tot reusesc sa dezvolt relatii cu diferite obiecte din apartamentul meu, noroc ca titlul blogului ma sustine). Cam atat pot preconiza pentru ziua de maine, intrucat presimt excedent de pana de semnal.

Mai am fix o ora si 33 de minute rezervate somnului. Dumnezeu cu mila.

I Heart Mondays

“Die, Monday, die !” pare sa fie o sintagma des utilizata intr-o zi ca cea de azi, sa invocam un procentaj de vreo 92.36 % statistic vorbind, desigur.

Daa, e luni, daaa sunt din nou in minunata capitala a plaiurilor noastre mioritice siiiii daaaa, azi a fost prima zi de facultate din semestrul al doilea. De-a dreptul Minunat. Cu litera mare ca mi-a placut prea mult ziua de azi.

Refuz sa urasc ziua de luni din simplul motiv ca sunt prea individualista ca sa ma las condusa de instinctul gregar. Bullshit, da. Adevaratul motiv e ca, dupa Sesi si vacanta, in sfarsit am si eu timp sa imi intreprind ceea ce imi planific la ore pamantesti. Un exemplu de-a dreptul graitor ar fi faptul ca imi scriu postul pe blog la 6 post-meridian in loc de 4 dimi.

Recunosc ca ma pregatisem psihic vreo stamana pentru orarul vietii despre care m-am tot plans in postul anterior. (Imi place sa ma plang, e un hobby de-al meu.)

Dar azi am invatat ca teoria nu prea seamana cu practica. Si daca in teorie aveam de la 9:00 curs de statistica, in practica  un procent de 29.63% din grupa 1710, seria C, Facultatea de Marketing, ASE era la Şarlo Café savurand diverse bauturi cu-continut ridicat sau nu de cofeina. Nici subsemnata nu iese din discutie. Ea e adepta espresso-ului lung cu lapte la lumina zilei. Noaptea s-a lasat de cafea ca are program full-time de somn, ca orice pensionara. Revenind la orar, seminarul de engleza de la ora 10:30 ne-a dus harcana peste drum la a doua doza de cafea sau ceva mai softcore pentru cei care sunt cu pensia dupa ei si si-au lasat medicamentele de corason acasa.

Si apropo de corason, ca si asa azi e 14 februarie, o zi incercuita si plina de inimioare in calendarul oricarui indragostit, eu sincer nu prea o suport. E prea… roz ! Si sa nu fiu inteleasa gresit, rozul e ok, dar nu in cantitati industriale ! Ma enerveaza sarbatoarea asta tocmai pentru ca e prea comercializata si cliseica. Vrei sa faci un gest dragut? NU ii lua iubitei o inima de plus ! Te asigur ca mai are vreo 3 acasa pe care le-a ascuns de tine ca sa nu o intrebi de unde sunt. Si asta pentru ca nici ea nu mai stie.

Revenind (din nou, pentru ca la mine cam pica semnalul), ma bucur si aceasta bucurie a mea are un mic grad de vinovatie pentru ca nu m-am gandit niciodata ca isi are sorgintea in sfarsitul vacantei, respectiv inceperea semestrului II. Dar asta este. Si stiu ca peste vreo 2 saptamani o sa regret aceasta afirmatie. Da’ tare.

Ramane doar sa ma plang de asta la momentul respectiv. Fiti fara grija, o voi face.

Si sunt putin ipocrita. Anul asta mi-a placut de Sfantul Valentin. Si fara sa existe in ecuatie vreo  inima de plus. :P

Azi da

Azi este o zi importanta din multe puncte de vedere.

10.02.2011 va ramane intotdeauna in amintirea mea ca fiind ziua cand mi-am vazut pentru prima data orarul pentru semestrul II. Si de asemenea, o voi tine minte ca ziua cand am folosit nenumarate moduri verbale de a trimite Academia de Studii Economice (cu toate cele 9 cladiri ale ei) in anumite orificii ale fondatorilor ei si pe acestia in sorginti. Da.

Din 4 (patru) zile de facultate pe saptamana, 3 (trei) incep de la 7:30 (prea dureros pentru transpunerea in litere). Si asta nu ar fi atat de oribil daca nu ar incepe cu seminarii. SEMINARII ! a.k.a. P.E.O. (Prezenta Este Obligatorie). Presimt ca notele mele vor suferi mai ceva decat evreii in timpul Holocaustului din simplul motiv ca imi este atat de greu tinzand spre imposibil sa ma trezesc din crucea noptii. In dictionarul meu propriu, ora 6 reprezinta crucea noptii, dimineata insemana dupa 10 incolo. Dar ce bine (!) ca s-au gandit cei care se ocupa cu orarul, cel mai probabil secretara aia nesuferita sa exclame nuuu, mami, nu asa merge treaba. Cum sa iti continui tu activitatea de huhurez si sa inversezi momentele de somn ale oamenilor normali ?! Ia trezeste-te tu devreme sa ajungi la nenorocitele de seminarii !

Gata. M-am calmat. Stai, nu. M-am enervat atat de mult cu orarul asta incat am uitat de celelalte momente care au marcat ziua de azi pe care voiam sa le amintesc.

Aa, da. Chiar voiam sa comentez putin despre serviciile Postei Romane. Oameni buni (am inceput ca Stefan Banica Jr), voi face pe Vox Populi si voi spune ca noi (acesta este un “noi” general, a se citi cu sensul de “populatia”) nu vrem sa ne mai calcati coletele in picioare. Inteleg ca sunteti frustrati de munca voastra, probabil v-ati dorit si voi sa fiti manageri executivi si directori generali si sa va jucati toata ziua Solitaire in biroul vostru de sticla. Dar noi, platitorii de taxe si impozite, contribuabilii romani si coletele noastre care pot cuprinde obiecte fragile chiar nu avem nicio vina ca acum livrati pachete. Asta este munca voastra si tot respectul pentru cei care si-o exercita in mod responsabil. Celorlalti le adresez antonimul propozitiei dinainte.

Da, as mai avea ceva de adaugat si despre oamenii care nu stiu sa iti respecte intimitatea cu bancomatul atunci cand vrei sa efectuezi o tranzactie cum ar fi retragere de numerar. Sa nu mai zic ca sunt si putin paranoica cand vine vorba de chestii de genu. Si imi vine si peste mana sa ma intorc sa ii zic “Nene, te superi ?! Unii incearca sa efectueze tranzactia activului, pe credit, Contul la banca, naiba mai stie ce numar avea, mi-am lasat manualul de conta la Bucuresti.” Mdaa, nu fac asta. Dar ar fi amuzant. Imi imaginez ca dupa aceasta replica as avea in fata expresia perplexitatii insasi. Supier. (a se citi super cu accent moldovenesc, nu un derivat din familia lexicala a cuvantului “supa”)

Sincer, nu prea imi vine in minte  niciun mod smooth si inteligent prin care sa inchei postul, dar tare mult as vrea sa ma ridic din fotoliul meu galben, sa renunt la functia de couch potatoe si sa intreprind o activitate mai putin sedentara, ca de exempluuu… sa ma uit la un serial sau ceva :D (da, Alex, ma apuc imediat de How I Met your Mother pentru ca tocmai am primit notificarea ca s-a terminat downloadul :P)

Asa caaa.. Tootles !

A fi sau a nu fi... in vacanta. Aceasta-i intrebarea ?!

Ok, nu credeam ca o sa zic asta vreodata, dar… incep sa ma cam plictisesc in vacanta.

Si va rog, inainte sa sariti toti cu furci si topoare urland “BLASFEMIE, SACRILEGIU, EREZIE” vreau sa explic si de ce am aceasta stare atat de greu de inteles.

Cu bunavoita dvs va voi aduce la cunostinta ca mi-am suprasaturat dorinta de a pierde timpul si ca utilitatea marginala a acestei actiuni tocmai a atins pragul de 0. Ceea ce, conform marilor economisti, inseamna ca o sa am insatisfactii daca imi continui programul de nefacut nimic. Daca e sa duc analiza mai departe, pot sa spun ca asta e in mare contradictie cu ceea ce parea scopul meu pana acum. De unde va rezulta ideea ca altul este scopul meu, altul decat pierderea iremediabila a timpului si blocarea persoanei mele intr-o bula atemporala (desi imi placea sa fac asta). Care e adevaratul scop, asta va ramane un mister pe o perioada deocamdata nedeterminata de timp.

Cu alte cuvinte, m-am saturat sa stau degeaba si am nevoie de niste proiecte care sa ma scoata din starea mea de plictiseala.

Da, stiu ca puteam sa zic direct asa de la inceput, dar ce rost avea sa am in sfarsit un post coerent, unde sa nu aberez macar putin in jurul subiectului?

Asa ca zilele astea am tot cautat diferite activitati de facut. Si am gasit. Shoppingul a fost de departe cea mai satisfacatoare activitate, atat pentru pshihicul meu cat si pentru dulap. Mai putin pentru portofel. Mult mai putin defapt.

De asemenea, i-am redescoperit pe Bon Jovi. Nu o sa ii egaleze niciodata pe Aerosmith in topul preferintelor mele, dar s-ar putea sa ajunga in Top 5. Si da, si mie mi se pare ca Jon Bon Jovi este o bunaciune. De unde si dorinta acerba de a merge la concertul lor din Bucuresti. Cine mai vrea sa mearga sa urle cu mine sa ridice manuta :D

O alta activitate si deloc inteligenta e legata de momentele mele de nebunie temporara cand trebuie sa demonstrez ca apartin sexului feminin si ma apuca dorinta de a tine dieta. Da, asta se intampla de obicei cand nu am ce face.

Sunt curioasa ce alte idiotenii de planuri visez in noaptea asta si cate voi pune in aplicare de maine. Probabil numarul lor va fi aproximat in jur de 0 intrucat visele mele sunt alcatuite din imagini total simboliste adica in cea mai nesimtita contradictie cu realitatea.

Inca ma gandesc daca Jon Bon Jovi e mai tare ca Steven Tyler…

 Neeeaah. Steven rules.

Paralela dintre capitala si provincie nu tine cont de axiome.

Lenea de pe lume. Lenea de pe lume este adunata in perimetrul camerei mele portocalii din blocul cu 3 etaje din micul orasel numit  in mod normal Focsani , cocalaresc Focshangeles sau international “Ce? Focsani? Romania? Unde naibii e Romania?”

Ideea e ca, asa cum as enunta in mod normal fara sa fiu intrerupta cu anumite comentarii la adresa felului meu de a modifica cuvintele, “mi-e siluta de fac pana”.

Da, programul de vacanta nu a inceput cum m-as fi asteptat si asta pentru ca nu mi-am propus sa stau cu un castron de alune in fata laptopului imitand o veverita pe ritmurile Guns’n’Roses.

(am luat o pauza pentru exercitiul de imaginatie si pentru imaginea vizuala rezultata. Am ajuns la concluzia ca e cam trista)

Revenind la ideea vacantei, nu pot sa spun decat ca e exact ceea ce aveam nevoie: timp pe care sa imi permit sa il pierd aiurea. Nu de alta, dar Bucurestiul are cu totul alt fus orar. Daca in Focsani in jumatate de ora mergi pe jos dintr-un capat in altul al orasului, in Bucu’ abia traversezi strada si asta pentru ca ai prins rosu la semafor (si nu treci pentru ca esti din provincie si esti obisnuit sa traversezi pe verde). Nu mi-a fost foarte usor sa ma adaptez, dar nici imposibil. Imi place Bucurestiul. Recunosc ca imi place. Ai atat de multe de facut incat nu ai timp sa te plictisesti. Sau sa iti termini de facut ce ti-ai propus. Singurul inconvenient ar fi stresul. Si oamenii. Oamenii care sunt atat de multi si de diferiti. Si de stresati. Am invatat ca esential  este sa nu imprumuti starile de la ceilalti.

Aveam zile cand ma intorceam de la facultate ingrozitor de stresata si cu un milion de griji si nici macar nu stiam de ce. Pana cand imi aduceam aminte de discursul interminabil al colegei mele despre nu-stiu-ce tema ce necesita in mod absolut, imperativ si necesar sa fie facuta. Sau despre modul in care profu calculeaza mediile. Sau despre hartia igienica cu care se sterge el la fund.

Da, chiar pot sa dorm noaptea si fara sa cunosc informatiile mai sus mentionate.

Si apropos de dormit… ar cam fi cazul. Asa ca, daca citesti asta, nu te uita si la ora postarii. Pretty please with cherry on top. :D

Chiar si asa, e bine tare acasa.

Fiica ratacitoare s-a intors.

Stiu ca am cam tras chiulul si ca blogului meu ii era dor de mine (adevarul e ca incepuse cu scene de gelozie, desi nu a fost niciodata vorba de exclusivitate… e cam posesiv ce sa spun), daaar am fost extrem de ocupata cu recuperarea celor 2 vieti ale mele: cea sociala pe care am cam renegat-o timp de 2 saptamani si cea de noapte (asta pentru ca somnul a cam fost exclus din programul meu, Eliade si cu cele 3 ore de somn pe noapte ale lui ar fi mandri de mine).

Inca nu am sarbatorit in modul studentesc intrarea oficiala in vacanta (getting totally wasted), dar am inceput cu ceva mai softcore: stat in pat pana tarziu, mers la cinema si vazut filme despre oameni dubiosi cu tulburari sexuale si/sau psihice, cheltuit bani pe chestii scumpe si absolut delicioase de la Starbucks si consumat pizza, cola si cereale cu lapte in timpul serialului Friends (nu neaparat in ordinea asta :D).

Important este ca am o saptamana la dispozitie pe care pot sa o pierd in conformitate cu doleantele tesutului meu muscular. Asa ca se prefigureaza in viitorul apropiat un mini-maraton de Guitar Hero, cantitati industriale de ciocolata (recunosc ca aici am cam inceput deja), cultivarea dependentei Aerosmith si limonada in loc de cafea. Cu zahar, nu cu miere.

Si da, am luat examenele, chiar si pe cel de la mate, ceea ce inseamna ca am scapat de aceasta materie care mi-a compostat creierii timp de 12 ani. Desi are si ea un mic procent de merit, am inceput blogul datorita matematicii… pentru ca imi era siluta sa mai invat/lucrez.

Apropos de blog, mi-a zis azi un prieten ca sunt “cam retardata in sensul bun al cuvantului” vis-à-vis de modul in care scriu. Nu pot decat sa ii multumesc pentru compliment, chiar apreciez. :))

De unde(la inceputul paragrafului de mai sus) tragem concluzia coerenta ca acum sunt o mondiala fara restante si cu probleme reale privind consecventa.

P.S.: Totusi trebuie sa recunosc ca imi era bartai dorul de casa. Si ca nu o sa inteleg niciodata femeile psihotice. Si nici cea mai crunta pedeapsa pe care mi-o putea da Dumnezeu, alergia la (prea multa) ciocolata.

              

Pupare !

Inconsecventa logica sau Cum-naibii-e-posibil-sa-bati-campii-in-halul-asta?

Ok, acesta va fi ultimul post in care voi strecura termenii “examen” si “sesiune” si asta doar  pentru ca de cand a inceput mult-iubita Sesi am cultivat o intreaga plantatie de morcovi. Si nici macar nu joc Farmville.

Maine… am ultimul examen. Si desigur, cheful de invatat un cearceaf de notiuni teoretice de microeconomie pe de rost tinde spre 0.

La asta mai “ajuta” si frigul de afara. Si frigul dinauntru, bineinteles. Casuta roz nu e chiar asa roz si in plan metaforic, se rezuma doar la cel fizic, din pacate.

De asta de vreo saptamana cel mai bun prieten mi-a devenit caloriferul. Deja m-am mutat langa el. Au aparut si certurile conjugale, dar nu sunt eu de vina, el e cam rece cu mine in ultimul timp. :(  Nu imi mai acorda atata atentie, relatia noastra nu mai are… caldura de alta data, flacara pasiunii se tot stinge la intervale fixe, am o banuiala ca intre el si centrala exista… o legatura speciala. Poate ar trebui  sa luam o pauza, m-am hotarat ca de vineri sa imi iau lucrurile si sa plec la mama. Dar o sa ma intorc  la timp pt Sf. Valentin…

Da, imi dau seama ca aberez despre o relatie imaginara cu o centrala termica si derivatii acesteia, dar aveam de ales intre asta si de a vorbi despre examenul de maine… saaau de a ma apuca de invatat pentru el.

Deeeci… revenind, cu ajutorul unui ibric si a diatezei reflexive in seara asta SE va face iar exces de cafea, ultimul pe semestrul asta si SE asteapta cu nerabdare ca excesul de cafea sa fie inlocuit cu excesul de vodka incepand deee.. maine sa zicem, de la concertul Suie. :D

Si asta pentru ca  incheierea lui Sesi trebuie sarbatorita ca atare.

Asa ca de maine se preconizeaza o cantitate industriala de anacolut si asta pentru ca ne place, place, place. :D

V-am pupat.

Pierdut semnal. Il declar nul.

Deci da. A dat Domnu’ si am supravietuit ! Bear Grylls se joaca cu puta in nisip la emisiunea lui acolo in comparatie cu ziua mea de azi care a sfidat legile lui Cronos si a tinut vreo 37 de ore. Adica de 37 de ori 3600 de secunde. Adica atat de mult incat m-a apucat pensia asteptand in fata salii nenorocite de examen.

 Dupa inca un deceniu calculat de la momentul initial t0, momentul in care s-a permis accesul in sala de examen si t1, cand am iesit din minunatul amfiteatru 2103, unde deja simteam ca am petrecut o buna parte din viata mea, golirea salii parea o scena reprezentand intoarcerea de pe front a unor soldati, imagine ce mi-a amintit de clasa a 10-a cand dupa 7 ore de info aveai optionalul de sport ultima ora (da, stiu, WTF?!) iar profu’ (responsabilitatea intruchipata, nu aveai cum sa pleci de la ora lui), cand ajungea destul de aproape de colectivul clasei deja auzea trilurile elevilor sai fiecare strigandu-si nevoia fiziologica ce ii apasa mai mult in acel moment: “Ne e foame, ne e somn, vrem la baie, avem maine test la mate” si multe altele inventate pe parcurs.

[Da, acesta a fost un exemplu clasic de anacolut.]

Totusi trebuie sa recunosc ca facultatea m-a facut sa ma gandesc mult la perioada liceului si sa evidentiez cateva deosebiri cruciale intre elevii aspiranti la viata de studentie si fostii liceeni acum ocupati cu studiile universitare:

1. Ora/Cursul de info: inainte stateai pe hi5 sau te jucai cu singing horses si iti enervai la maxim colegii (in special cu al 4-lea cal), acum visezi cu ochii deschisi la ferma de pe facebook.
2.   Inainte glumeai cu directorul liceului, acum nici macar nu stii cum arata decanul facultatii. 
3. Inainte vara plecai la Costinesti cu colegii in tabara, acum iti dai restantele sau, daca nu ai, lucrezi.
4. Inainte radeai de pitzi-wannabe care isi faceau poze in baie, acum razi de pitzi care se pozeaza in picioare pe pervazul geamului. (Mda, asta nu o sa se schimbe prea curand)
5.  Si desigur lista continua ->  +∞

 Concluziile le tragi singur sau, daca tot suntem in sfera anacolutului, nu le mai tragem deloc si mergem sa mancam capsuni. Mie oricum nu imi plac cliseele si am si o scuza: zi super-naspa care tocmai a atins 39 de ore.