duminică, 6 februarie 2011

Fiica ratacitoare s-a intors.

Stiu ca am cam tras chiulul si ca blogului meu ii era dor de mine (adevarul e ca incepuse cu scene de gelozie, desi nu a fost niciodata vorba de exclusivitate… e cam posesiv ce sa spun), daaar am fost extrem de ocupata cu recuperarea celor 2 vieti ale mele: cea sociala pe care am cam renegat-o timp de 2 saptamani si cea de noapte (asta pentru ca somnul a cam fost exclus din programul meu, Eliade si cu cele 3 ore de somn pe noapte ale lui ar fi mandri de mine).

Inca nu am sarbatorit in modul studentesc intrarea oficiala in vacanta (getting totally wasted), dar am inceput cu ceva mai softcore: stat in pat pana tarziu, mers la cinema si vazut filme despre oameni dubiosi cu tulburari sexuale si/sau psihice, cheltuit bani pe chestii scumpe si absolut delicioase de la Starbucks si consumat pizza, cola si cereale cu lapte in timpul serialului Friends (nu neaparat in ordinea asta :D).

Important este ca am o saptamana la dispozitie pe care pot sa o pierd in conformitate cu doleantele tesutului meu muscular. Asa ca se prefigureaza in viitorul apropiat un mini-maraton de Guitar Hero, cantitati industriale de ciocolata (recunosc ca aici am cam inceput deja), cultivarea dependentei Aerosmith si limonada in loc de cafea. Cu zahar, nu cu miere.

Si da, am luat examenele, chiar si pe cel de la mate, ceea ce inseamna ca am scapat de aceasta materie care mi-a compostat creierii timp de 12 ani. Desi are si ea un mic procent de merit, am inceput blogul datorita matematicii… pentru ca imi era siluta sa mai invat/lucrez.
Apropos de blog, mi-a zis azi un prieten ca sunt “cam retardata in sensul bun al cuvantului” vis-à-vis de modul in care scriu. Nu pot decat sa ii multumesc pentru compliment, chiar apreciez. :))

De unde(la inceputul paragrafului de mai sus) tragem concluzia coerenta ca acum sunt o mondiala fara restante si cu probleme reale privind consecventa.

P.S.: Totusi trebuie sa recunosc ca imi era bartai dorul de casa. Si ca nu o sa inteleg niciodata femeile psihotice. Si nici cea mai crunta pedeapsa pe care mi-o putea da Dumnezeu, alergia la (prea multa) ciocolata.
              
Pupare !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu